Daniel Mariș este rectorul Institutului Teologic Baptist din București și profesor de Vechiul Testament în cadrul aceleiași instituții.
Profesorul Daniel Mariș s-a născut la data de 30 noiembrie, în orașul Curtici, județul Arad, într-o familie de credincioși baptiști.În anul 1984 l-a mărturisit public pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor personal și în luna aprilie a aceluiași an, a fost botezat în Biserica Baptista din Curtici.
În anul 1989 a fost admis ca student la Institutul Teologic Baptist din București în cadrul căruia activează și în prezent ca profesor. După absolvire, în același an, 1993, a fost ales ca pastor al Bisericii Creștine Baptiste Golgota, alături de pastorii Liviu Țiplea și Ioachim Țunea, fiind mai apoi ordinat la data de 19 septembrie 1993. Între anii 1996-1999, a urmat cursuri postuniversitare în cadrul programului de Master în Teologie la Colegiul “Regent’s Park College” din Universitatea Oxford, obținând titlul de Master în Teologie la Universitatea Oxford din Anglia. În anul 2006 a obținut titlul de Doctor în Teologie la Universitatea din București. Începând cu anul 2006 este membru al Langham Regional Council Board. În prezent slujește ca vicepreședinte al Comunității Creștine Baptiste de București și este membru în Consiliul de conducere al Cultului Creștin Baptist din Romania.
Din anul 1993, este căsătorit cu Daniela Cosmina, și Dumnezeu a binecuvântat familia lor în anul 1995 cu un fiu, Andrei Samuel și în anul 2005 cu o fiică, Naomi Beatrice[1]. Între anii 2004-2011 a fost secretar științific al facultății de Teologie Baptistă din Universitatea București. A fost vicepreședinte al Comunității Baptiste București (1999-2002) iar apoi președinte al comunității între anii 2002-2011. În data de 29 noiembrie 2011, Conferențiar universitar doctor Daniel Mariș a fost ales în funcția de Rector al Institutului Teologic Baptist din București[2]. În paralel cu activitatea profesorală la Institutul Teologic Baptist din București, Daniel Mariș este și profesor la facultatea de Teologie Baptistă din Universitatea București.
Profesorul Daniel Mariș a publicat următoarele cărți:
Creația biblică: reflecții teologice în contextul dialogului creștin, București: Editura Didactică și Pedagogică, 2009.
The Biblical Doctrine of creation: A basis for theological conversation between Evangelicals and The Eastern Orthodox Church in contemporary Romania, Bucureşti: Editura Universitară.
Theological Reflections upon the practice of faithExtended Essays in Applied Theology, Bucureşti: Editura Universitară, 2009.
Daniel MARIŞ, Vasile TALPOŞ, Evanghelism Biblic-curs universitar București: Editura Universității București, 1996.
[1] http://www.golgota.ro/website/resurse/76-pastori/107-danielmaris (19 . 09. 2012).
[2] http://www.itb.ro/?q=noutati/confdr-daniel-maris-noul-rector-itb (19.09.2012).
Mai jos o colecție de poze și o înregistrare video cu profesorul Daniel Mariș
Prima dintre ele este realizată cu prilejul lansării cărții mele, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență 1948-1965. De la stânga la dreapta Conf. Univ. Dr. Daniel Mariș, Prof. Univ. Dr. Ecaterina Lung, Prof. Univ. Dr. Otniel Ioan Bunaciu, Dr. Marius Silveșan.
Împreună cu Jan Si la Sesiunea de comunicări științifice „Tinerii baptiști în Europa. Influența factorilor sociali în prevenirea conduitei deviante.” De la stânga la dreapta Lect. Univ. Dr. Adrian Emanuel Sârbu, Profesorul Jón Sigfússon, Prof. Univ. Dr. Otniel Bunaciu, Conf. Univ. Dr. Daniel Mariș
La Gaudeamus 2013 împreună cu Dr.Viorel Achim.
CONF. UNIV. DR. DANIEL MARIȘ LA GAUDEAMUS (2013) – LANSAREA VOLUMULUI „POLITICA REGIMULUI ANTONESCU FAȚĂ DE CULTELE NEOPROTESTANTE. DOCUMENTE”. O înregistrare video de la recenta lansare a cărții Dr. Viorel Achim, Politica regimului Antonescu față de cultele neoprotestante. Documente.
Împreună cu absolvenții promoției 2014
La amvonul Bisericii Baptiste Golgota (septembrie 2014)
Cu Stuart Blythe, rectorul IBTS (septembrie 2014)
*
Împreună cu colegii de slujire pastorală (Trandafir Popovici, Teo Colda)
Împreună cu soția (octombrie 2014)
Filed under: Baptişti, Biografii, Educație Tagged: Biserica Baptistă Golgota- București, Daniel Mariș, Daniela Mariș, Teo Colda, Trandafir Popovici
